După 2 ani de amânări, mi s-a părut ireal când am ajuns în Piața Unirii într-o mulțime de oameni care păreau nerăbdători să alerge din nou într-un cadru organizat și fără restricții, cu acel vibe unic pe care poți să-l simți doar la un astfel de concurs. Știam că sunt mulți înscriși, bănuiam că unii vor renunța din cauza vremii, însă locul de start era aproape la fel de plin ca la edițiile trecute.
Fiind o zi ploioasă care cerea deplasarea cu mașina, mi s-a părut genial parteneriatul cu RATBv prin care cei înscriși la concurs s-au putut deplasa gratuit către locul de start, prevenindu-se astfel inundarea zonei (și așa aglomerată) de mașini (cârcotașii vor spune că s-au pierdut bani la buget, eu voi spune că s-a păstrat aerul mai curat). Ca o sugestie pentru viitor, aș face aceasta informare și prin mail/ alte mijloace, având în vedere că nu toți folosesc aplicația Facebook (da, chiar mai există și astfel de oameni).
Deoarece ploua mărunt, am planificat să ajung cu 20 minute înainte de start, suficient timp cât să salut câțiva alergători, să fac încălzirea și să mă întâlnesc cu Andrei și Andreea, partenerii de la acest concurs cu care am ales să alerg având aceleași obiective: să nu ne accidentăm și să fie distractiv. Cu aceste gânduri am pornit ușor în alergare către Pietrele lui Solomon, destul de greoi dat fiind faptul că la ora 12:00 s-a dat startul pentru cros și semimaraton. Bănuiesc că nu s-a dat startul separat pentru a nu încurca prea mult circulația, deși la ritmul de alergare a celor aproape 1000 de participanți tot a durat ceva timp până s-a eliberat zona circulată.
Ca de obicei, atât aglomerația cât și cei care aleargă la început ca pentru o probă de 100 m (excludem alergătorii gen Vitalie) au început să dispară după ce am trecut de Pietrele lui Solomon. Alergarea până la cariera din Poiana Brașov a fost light, cu ceva porțiuni de mers pe gheață în care Hoka One Speed Goat 4 s-au comportat acceptabil (adică nu am căzut, dar nici nu am putut alerga). După o bucată de ciocolată la punctul de hidratare (foarte bună, nu știu exact firma), am continuat prin pădure spre răscrucea ”La Bancuță”, inițierea pe această buclă dezvăluind că urmează un soi de Electric Castle în alergare, cu noroiul aferent (bună ideea cu sprijinul pe coarda de alpinism la coborârea abruptă). Până la Șeaua Tâmpei tot ce îmi amintesc este ploaie mocănească și rece care uneori devenea mai deasă și mai rapidă, noroi și zăpadă, bălți și noroi, porțiuni de margine de râpă alunecoasă la care mi-am antrenat din plin mușchii fesieri.
Ocolirea Tâmpei a fost la fel de light având în vedere traseul plat, aici am fost impresionat (negativ) doar de peisajul cam rar al pădurii, ca rezultat al furtuniilor sau a exploatării din zonă (nu cunosc proporția), sper doar să mai rămână ceva verde în zonă.
Evident cireașa de pe tort al acestui concurs, a fost și rămâne ultima bucățică din traseu care duce ”La Troiță”, care pe lângă o frumoasă pantă care vrea să verifice dacă mai ai energie, mușchii de la picioare, voință, anul acesta a avut și noroi din belșug. Am vrut să mă conving că este terapeutic și ajutat de încălțările Hoka m-am tăvălit puțin prin noroi (dovada în poză), însă apoi după ce am ajuns la Troiță, sunetul de război parcă al tobelor (mulțumim frumos ) și o mână întinsă a unui voluntar care nu te lăsa să aluneci (mulțumesc frumos) m-au energizat și mi-au asigurat sprintul până la finish.
A urmat un ceai cald, o evaluare scurtă a echipamentului și noroiului aferent, un suc bun de la Olympus și un shot Urban Monkey, papa bună #fărăbazaconii de la FruFru și o deplasare rapidă către casă și un duș fierbinte de data asta.
A fost o ediție altfel, noroiul și ploaia au avut farmecul lor, voluntarii au fost de vis, mulțumim frumos pentru că ați îndurat frigul, ploaia și ne-ați încurajat!. Mă bucur că am putut participa măcar la un concurs de alergare anul acesta, probabil că a fost singurul (exclud concursurile care au scop clar definit de a strânge donații gen Hospice sau Rafael ) având în vedere prețurile care mi se par cam prohibitive (din 2-3 participări aș putea să-mi schimb încălțările la care am cam depășit kilometrajul) și abia aștept următoarea ediție (rămâne concursul meu preferat pe care sper că nu-l voi rata în niciun an).
PS. Ediția din acest an a Semimaratonului Intersport Brașov a spijinit demersul celor de la Asociatia Magic care doresc să ofere cât mai multă joacă și bucurie copiilor cu afecțiuni grave – la Spitalul de Copii din Brașov, prin crearea unui spațiu de joacă potrivit și vesel în curtea interioară- încă mai puteți face donații pe paginile de AICI.
