Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea întâmpla!
Cu câteva zile înainte de desfășurarea Brașov Marathon, în timp ce mă antrenam pe o buclă din traseul de concurs, mă gândeam ce fain ar fi dacă aș reuși totuși să particip și eu. Nu apucasem să mă înscriu și când m-am trezit a fost prea târziu. Astfel că în momentul în care cei de la Garmin România m-au anunțat că am câștigat o înscriere gratuită la această ediție mi-a venit să țip de bucurie. După ce m-am liniștit, am început să schițez traseul de parcurs, punctele și timpii intermediari, echipamentul necesar și modul de abordare a cursei. Aste pentru că aveam încă în minte lecția din 2021, când lipsa de antrenament și de pregătire a aceleiași curse, au dus la ratarea timpului intermediar de la Cariera cu 30 de minute, ducând astfel la descalificarea din cursă. Evident anul acesta pe lângă planificarea de rigoare, am crescut frecvența antrenamentelor și cel mai important, frecvența antrenamentelor de trail. Cred că este aproape imposibil ca doar cu antrenament de asfalt să reușești să termini o astfel de cursă (în timpii limită).
După ce am avut confirmarea înscrierii am început să mănânc mai mulți carbohidați și să mă hidratez mai mult, pentru a asigura o rezerva utilă necesară depunerii efortului care urma. De asemenea am început să urmăresc și prognoza meteo, pentru că deși fiind în Brașov unde este teoretic mai răcoare, am simțit pe pielea mea cum o temperatură prea mare, mai ales pe porțiunea care urcă spre Postăvarul mă afectează destul de mult (când este prea cald pe timpul unei curse simt o nevoie majoră de a devora cantități mari de apă). Din fericire în ziua concursului temperatura a fost mai mult decât ideală, temperatura de pe traseu și disconfortul termic fiind mai mici decât ceea ce am simțit după ce am trecut linia de finish.
A venit și ziua concursului și dimineața eram nerăbdător să ajung în zona de start, trezirea fiind de la ora 06:00, cu suficient timp la dispoziție ca să servesc un mic dejun cu proteine și să descarc toate emoțiile pe care le simțeam în stomac.
Mă bucur că deja este al doilea concurs din Brașov la care, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a RATBV s.a., se asigură transportul gratuit spre și dinspre zona de începere a concursului, eliminându-se astfel blocarea unor parcări și mai ales poluarea produsă de mașinile personale.
Am ajuns rapid cu autobuzul în Livada Poștei, de unde am pers pe jos până la zona de start, unde am început să simt energia electrizantă care începea să crească odată cu apropierea orei de start. Era sâmbătă dimineața deci erau mai puțini susținători sau turiști în zonă, așa că sportivii aveau timp și spațiu suficient ca să se salute, să se îmbărbăteze sau să își facă încălzirea.
Pentru acest concurs am folosit pentru prima dată bețe de alergare pe lângă echipamentul standard pe care îl am de obicei compus din bentița, pantaloni scurți, tricou tehnic, șosete de compresie, Hoka One SpeedGoat4 (teoretic pensionați cu peste 800 km la activ), vesta de alergare Salomon ADV SKIN3 5, 2 bidoane Salomon de 500 ml (v-am spus că fac urât dacă nu am apă), 4 geluri diferite și 1 magneziu, căniță pentru apă (mă bucur că nu se mai folosesc paharele de plastic) și foița de ploaie (obligatorie conform regulamentului).
M-am încăpățânat să încerc să folosesc aplicația Strava instalată pe ceasul Samsung Gear 3 pentru monitorizarea alergării, deoarece ceasul Polar M430 încă își face treaba însă bateria nu mai ține mai mult de 25-30 km (oare știți să meargă schimbată undeva această baterie?). Am regretat maxim la final, nu am reușit să monitorizez mai deloc alergarea, Strava a dat erori și din păcate după acest concurs nu am toate datele ca să am o idee despre ce trebuie să îmbunătățesc (cred că este un semn că trebuie repetată experiența).
Startul a fost dat la ora 08:00, doar pentru proba de maraton, iar urcarea pe serpetine parcă a urmat imediat, cu un ritm de alergare mai scăzut față de start, datorită posibilității mai reduse de a depăși pe cărarea îngustă. De la Șeaua Tâmpei până la băncuțe alergarea a fost destul de alertă, fiind totuși încă primii km ai cursei și un traseu cu mai multă coborâre, ritmul scăzând pe porțiunea de urcare pe albia râului (unde era ceva noroi și pietre care alunecau). Până la culmea Crucurului am alternat alergarea cu mersul alert pentru dozarea efortului, fiind în același timp mereu atent la timpii intermediari obligatorii.
Am ajuns cu 1 oră mai repede decât anul trecut la km 14, respectiv intersecția culmea Crucurului cu Peștera de Lapte, unde un grup de turiști m-au încurajat cu beriile reci care ne așteptau mai încolo (evident că psihicul meu s-a tot gândit apoi la o bere rece servită la cabana Postăvarul). Mai încolo nu aștepta berea, era doar partea cea mai distractivă a cursei, urcarea verticală până pe Vf. Postăvarul- a fost momentul când am folosit din plin bețele și când am simțit din plin că am mușchi la picioare și la fund (aviz amatorilor care vor fund bombat, recomand această urcare). Odată ajuns pe Vf. Postăvarul, am atins clopoțelul, am făcut o poză pentru soție ca să știe că sunt bine și am început coborârea. Am ajuns rapid și în timpul limită intermediar la Carieră, am servit o gustare, mi-am refăcut rezerva de apă și am reînceput urcarea spre culmea Crucurului. A urmat o nouă coborâre până în Poiana Stehil, mai departe spre Fântânița Dreptății, prin spatele grădinilor din Schei și din nou o ultimă urcare. Am simțit din nou încordarea mușchiilor și km parcurși până am ajuns în Șeaua Tâmpei, de unde după încă o cană de cola am început coborârea pe drumul forestier care înconjoară muntele Tâmpa.
Odată ajuns pe aleea Tiberiu Brediceanu știam că ce a fost mai greu a trecut și deja mă gândeam la linia de sosire unde mă aștepta familia (cea mai bună motivație din timpul cursei ca să mă determine să uit de crampele musculare și să nu mă opresc). Ultimii 3 km i-am parcurs alături de un concurent din Cluj, motivându-ne reciproc să uităm de durerea mușchilor care ne îmbiau la fiecare pas să ne luăm o pauză.
Chiar dacă finish-ul a coincis cu timpul când familia era la baie, organizatorii au fost amabili și mi-au permis să mai repet odată trecerea liniei de final astfel încât Liam, băiatul meu cel mare, care alergase în ultima oră cu toți alergătorii pe porțiunea de final a cursei, să o facă și cu mine și evident, să primească el medalia de finisher (așa sigur prinde gustul de medalii și alergare).
A fost o cursă solicitantă, care obligatoriu trebuie să aibă în spate antrenamente pentru a rezista și pentru încadrarea în timpii intermediari, dar dacă doriți să vă provocați ca să ieșiți din zona de confort și să vă depășiți limitele, vă recomand să participați la acest maraton- repet, cu antrenamentul de rigoare. Veți avea parte de transpirație din plin, veți simți toți mușchi de la picioare și fund, veți avea parte de super voluntari pe traseu cu super atmosferă, de puncte de hidratare cu de toate și evident un traseu bine semnalizat, cu peisaje ideale pentru alergare (musai să vă bucurați și de natură). Kit-ul de participare și medalia de final vor reprezenta bonusuri care vă vor aminti de experiența Brașov Marathon și de dorința de a reveni la acesta (pain is temporary, gain is forever).
După ce am terminat cursa am zis că este ”a one time experience”, însă acum după ce a trecut durerea de mușchi, mă gândesc deja să accept provocarea și anul viitor participând la următoarea ediție.
Felicitări organizatorilor, super voluntarilor și celor care au sprijinit ediția din acest an a Brașov Marathon.
Keep on Running!
Recent Comments