by Marian | Sep 15, 2023 | Food4Thought
Articol dedicat eroilor care fac parte din Hospice Casa Speranței
N-am timp! De câte ori auzim această replică într-o zi, sub această formă sau cu ușoare variațiuni? Este o afirmație auzită aproape zilnic, de multe ori, fără a exista argumente care să o susțină. Timpul este același pentru toți, există 365 de zile, de oportunități- modul în care alegem să îl gestionăm diferă spune o vorbă care, deși un truism, a ajuns să fie percepută ca un clișeu. Da, poate simplific, pentru că fac abstracție de resurse sau de potențial, însă, cum poți să știi dacă poți realiza ceva, sau cum poți construi ceva, dacă nu încerci și dacă nu începi să…
Pentru mine, ca părinte, expresia nu am timp, spusă mai ales de cineva fără copii, mi se pare o glumă, la început, apoi o dovadă clară de lipsă de organizare și de direcție. Evident am fost și eu acolo când nu aveam obligații sau responsabilități extra (familie) și conștientizez mai bine acum cât de mult pierdeam timpul aiurea. Când spun pierdut timpul, mă refer la a nu realiza/ crea/ produce ceva (util) astăzi, pentru mine, pentru ceilalți, pentru mâine. Pentru că eu cred că atunci când creezi, atunci trăiești cu adevărat în prezent, pentru că atunci ești conștient de cine ești, ce ești, ce poți să faci azi, ca mâine să fii și să creezi ceva mai bun.
Când pierzi un lucru ajungi să realizezi importanța acestuia (altă afirmație privită ca un clișeu perimat), cu atât mai mult când acel lucru a căpătat statutul de banalitate. Adică să ai parte și să te bucuri de toate simțurile, să ai libertatea de exprimare și de mișcare, par niște lucruri inerente ale vieții cotidiene (pentru anumite societăți/ țări), fiind depreciate ca valoare și importanță în lipsa existenței unor constrângeri. Uităm că de-a lungul timpului, evoluția la nivelul gândirii și avansul tehnologic au avut loc mai intens în cazul unor restricții, dureri, căutări și nevoi de stabilitate și confort.
Deci expresia nu am timp, paradoxal, sub presiunea timpului, determină un efort și o canalizare de resurse și voință la un nivel superior (de care poate nici nu eram conștienți) pentru a finaliza o activitate sau pentru a atinge un obiectiv. Ne dăm seama că am comprimat timpul și am realizat ceva mai repede decât credeam, fără să cunoaștem teoria relativității ai lui Einstein (noaptea dinaintea unui examen din viața de student vă spune ceva?). Și totuși, deși dăm dovadă de o capacitate deosebită de a ne angrena voința și energia într-o zi cât alții într-o lună, fără să ne dăm seama, alunecăm pe o pantă a procrastinării și ajungem să trăim, cu adevărat, 1 zi dintr-o lună, restul zilelor fiind suspendați într-o formă de amânare sau de trăire by default.
De mâine, mă apuc de sport, de citit, de mâncat ”sănătos”, de terminat proiectul X, etc. . Nu zic că este rău să pui pe pauză, câteodată, anumite activități personale, pentru că ne prinde bine și un timp în care să nu facem ceva anume, în care să ”go with the flow” sau să ne dedicăm pur și simplu timpul și energia noastră pentru familie, un amic, un străin, astfel încât să afirmăm azi nu am timp să fac tot ceea ce îmi doresc, noroc că e și mâine o zi (poate).
Care este pasiunea ta pentru care aștepți timpul potrivit? Ce dorești să construiești în viitor când o să crezi că ai resursele potrivite? Cum o să știi că a sosit momentul potrivit pentru a-ți folosi adevăratul potențial și deplinătatea voinței pentru obiectivul tău? Când o să acționezi azi, fără să aștepți ziua de mâine?
Sunt 365 de zile într-un an, dar asta nu înseamnă că timpul ne aparține, nu înseamnă că este o certitudine că ne vom putea bucura deplin de toate aceste zile… dacă tu crezi că azi nu ai timp, ce te face să crezi că mâine va fi diferit? Câte zile alegi să trăiești? Cum stai cu timpul? Just do it! Live! Laugh! Love!
by Marian | Aug 1, 2023 | Food4Thought
Principiul acțiunii și reacțiunii este omniprezent în jurul nostru în societate. De fapt condiționarea lui ”dacă”, ne este inoculat de la cea mai fragedă vârstă: ”dacă mănânci primești…”, ”dacă faci curățenie/ temele o să ai acces la…”. Această programarea WIFM (what’s in for me) își are fundamentul în cei 7 ani de acasă și continuă să se cimenteze prin intermediul sistemului de învățământ și ulterior la locul de muncă. Ajungem să asimilăm acest ”dacă” în normalitatea cotidiană și cumva ne mirăm când în jurul nostru alți semeni doresc să ajute, sprijine, să realizeze ceva pentru alții fără o condiționare anume (fie că le spunem voluntari, oameni care nu acceptă să fie doar observatori sau oameni prezenți). Ajungem astfel prizonierii lui dacă, așteptând ca (alt)cineva să ne elibereze. De la gesturi mici, intime, până la unele acțiuni sociale/ profunde, justificăm lipsa noastră de acțiune proactivă prin lipsa sau prezența unui dacă. Nu fac eu asta dacă altcineva e plătit/ desemnat să o facă, nu iau eu vreo măsură pentru a îndrepta un lucru dacă merge și așa și nu mă afectează direct…un fel de ”nu mă leg la cap dacă nu mă doare”.
Ce relație interesantă ajunge să (co)existe între ”dacă” și ”nu”. Ne trezim să acționăm dacă drobul de sare ajunge periculos de aproape să cadă sau dacă cineva a dat drumul unui bulgăre care se tot mărește și cumva va ajunge să ne amenință și pe noi. Protestăm virulent atunci când ceva nu ne convine însă ezităm să avem inițiativa pentru că, dacă ceilalți vor zice că…
Avem libertate de alegere, avem intelectul și gândirea adecvată ca să găsim o motivație intrinsecă și dincolo de un dacă rece și egoist. Poate pentru unii este deja prea târziu, dar cum ar fi pentru ceilalți care pot și vor, să observăm de câte ori ajungem să folosim condiționarea lui dacă în relația cu viitorul nostru și al societății și să depunem efort să schimbăm această paradigmă. Să creăm premisele pentru copii noștri dincolo de dacă, astfel încât să depășim această condiție actuală și să evoluăm- mental și social.
Cum ar arăta ziua noastră, viața noastră, societatea noastră, când am ajunge să facem acțiuni pentru că așa simțim, așa vrem, așa știm că ar fi bine (relativ pentru că folosim un sistem de referință definit de valorile și credințele acumulate/ inoculate) și nu pentru că dacă nu facem asta se va întâmpla ceva rău care ne poate afecta. Utopie? sau ultima speranța din cutia Pandorei.
Societate- educație-valori-credințe= un cerc perfect care ajunge să construiască sau să distrugă. În data de 02 August 2023, oamenii au consumat deja resursele de pe această planetă alocate în mod normal pentru 1 an, depășind capacitatea de regenerare și sustenabilitate a planetei astfel că azi trăim și consumăm ”pe datorie” fără să ne mai gândim nici măcar la viitor (evaluare făcută în baza la cât cosumăm, cât de eficient producem lucruri, câți oameni consumă resurse și capacitatea de regenarare a naturii). Paradoxal oarecum, pentru că nici dacă nu pare să mai aibă conținut…dacă ne-am gândi la ziua de mâine ne-am schimba din obiceiurile de azi.
Oare cu ce se poate înlocui dacă? Hai să…?
A trăi în prezent nu înseamnă a te îndopa azi cu tot ce poți pentru că mâine nu se știe…hai să depășim această gândire primitivă a omului de peșteră și să ne comportăm ca niște homo sapiens (om înțelept) și nu ca niște personaje din filmul Idiocracy.
by Marian | Jul 9, 2023 | Food4Thought
Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.
Așteptăm. În epoca vitezei și a informației cred că cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut este așteptarea. Începem cumva de mici, când încă suntem necunoscători ai lumii în care ne-am născut, așteptând să învățăm și să dezvoltăm capacitatea de a merge, motricitatea de a interacționa cu lucrurile așa cum vedem la cei din jurul nostru. Apoi așteptăm să creștem ca să auzim și afirmații pozitive când vrem să facem ceva (în loc de nu fă asta/ nu pune mâna/ nu…). Așteptăm să ne jucăm, să mâncăm, să ne întoarcem acasă de la grădiniță/ școală/ locul de muncă, ca mai apoi să ne uităm la ecrane, să citim sau să nimic.
Cumva această așteptare ne îndreaptă spre o bulă a noastră în care nivelul nostru de înțelegere și gândire percep că este ”safe zone”. Creierul caută echilibrul și stabilitatea, starea de repaos care să nu-l determine să consume prea multă energie, practic o pornire primitivă de autoconservare.
Cu trecerea timpului, ajungem să ne externalizăm așteptarea noastră asupra unor lucruri pe care le putem controla mai mult sau mai puțin, având în vedere că nu mai este vorba de un proces de învățare/ deprindere de noi abilități, ceea ce ne induce reale efecte de stres. Ajungem să așteptăm ziua de salariu, concediul, un nou episod din serialul preferat, cafeaua, o mică pauză- un repaos de la cotidian.
Astfel, stilul actual de a trăi, ne grăbește parcă repede înainte, perturbându-ne fix ceea ce este important- prezentul. Adică atunci când așteptăm și ajungem să ne grăbim spre ceva, ne proiectăm deja spre viitor uitând să savurăm prezentul, la adevărata lui valoare și intensitate a momentului (utilizând toate simțurile). Evident când voința și motivația se orientează mai mult spre așteptarea viitorului, rămâne cam puțin din acestea pentru acum. Nu exclud planificarea sau programarea, doar că percep un consum prea ridicat orientat spre așteptarea viitorului.
Conform unor teorii, ne construim viitorul zi de zi, prin ceea ce gândim și proiectăm mental- provocarea este, ca în momentul în care ne concentrăm pe destinație, să putem să ne bucurăm de călătorie.
Binecuvântarea și blestemul amalgamului de informații și posibilități, ne face ca mereu să dorim mult, apoi și mai mult, implicit să avem așteptări care cresc exponențial cu fiecare realizare/ obiectiv atins. Este ca o roată pentru șoareci pe care ajungem să o mărim, inconștient, cu fiecare pas pe care îl facem.
O soluție nu știu dacă există, un panaceu care să ne permită să așteptăm ceva/ pe cineva fără să ne erodăm ca individ mental și/sau fizic. În esență nisipul din clepsidră se va scurge cu sau fără voia noastră, în aceeași direcție, indiferent dacă percepem sau acceptăm asta.
Înțelegerea și acceptarea așteptării prin prisma planificării/ a proiectării ne pot ușura prezentul. Să înțelegi că poți aștepta sosirea autobuzului, dar nu îl poți aștepta mai repede/ determina să ajungă mai repede, ne va ajuta să economisim energia. Cu ce ne ajută dacă ne consumăm pentru un lucru pe care nu îl putem controla cum ar fi timpul?
Societatea actuală este formată din dependențe și interdependențe care o construiesc ca și organizație structurată și funcțională (?). Este doar o încercare umană de a organiza haosul primordial din care ne-am născut, folosind o proiecție umană ce dorește să creeze ordine. Ca niște puncte neînsemnate într-o organizare haotică cosmică în care existăm, cred că ne rămâne doar să ne bucurăm de prezent, așteptând împlinirea unei ciclități existențiale inevitabile, așteptarea noastră fiind doar o picătură neînsemnată în infinitatea timpului prezent.
by Marian | Nov 21, 2022 | Food4Thought
Ca în fiecare an, mai toți comercianții, mici sau mari, s-au pregătit intens cu oferte și super oferte mai mult sau mai puțin reale, pentru a marca volume de vânzări importante cu ocazia sezonului de Black Friday.
Încă nu am terminat de amenajat noua casă deci și noi mai avem încă o listă de lucruri pe care le urmărim de ceva timp în speranța că vom avea parte de vreo reducere care, date fiind multitudinea de cheltuieli ocazionate de mutare și de situația economică actuală, ar prinde bine. Implicit, având experiența anilor trecuți, am urmărit produsele de pe listă de-a lungul întregului an, având astfel o evidență a evoluției prețurilor. Concluziile acestui ”studiu” este că majoritatea ”ofertelor” de BF sunt de fapt reduceri de preț precedate de creșteri ale prețului.
Astfel, de acest BF, singurele achiziții care încă au rămas avantajoase ca și ofertă, au vizat scutecele pentru copii (luat provizii pentru aproximativ 6 luni), acestea având cel mai bun preț raportat la restul anului și un săpun pentru copii la jumătate de preț (este adevărat că site-ul nu permitea achiziția a mai mult de 2 produse de același timp, însă nu interzicea comenzi multiple cu aceleași produse). Apoi am mai găsit ceva cafea mai de calitate (tot cu un preț redus considerabil), ceva seturi de Lego și de Connetix Tiles, care erau pe lista moșului.
Și cam atât cu BF de partea noastră raportat la dorințele, utilitatea și necesitatea produselor aflate la ”ofertă”. Evident comercianții au raportat vânzări importante de produse și servicii (sigur au scăpat de niște stocuri din magazie care nu se vindeau altfel), în ciuda inflației, a creșterii prețurilor la produse, servicii și a costului nivelului de trai. Fie s-au cheltuit bani disponibili la saltea, fie s-au schimbat ceva valute, fie sumele de pe cardurile de credit au fost epuizate. O creștere cu 35% a vânzărilor față de anul 2021 a unuia din cel mai mare retail on-line, denotă că încă mai sunt bani și apetit de achiziții în piață și criza încă nu a sosit în România (cred că starea drumurile e de vină).
Ca o curiozitate personală, am citit ce s-a vândut, constatând că în topuri încă sunt destule produse electronice (telefoane, laptopuri, televizoare), astfel că indiferent cât de mult au crescut cheltuielile zilnice ale familiei, încă se acordă o atenție majoră unor lucruri care intră mai degrabă la capitolul util dar nu necesar, adică dorințe. Evident, se vede că încă lipsește o educație financiară solidă sau insuflarea unor valori solide care să transceadă diagonala televizorului sau generația de telefon deținute. Nu doresc să generalizez, sunt sigur că unele achiziții sunt făcute și de profesioniști care ”produc” bani cu aceste produse, dar sigur nu sunt atâția raportat la nivelul volumelor totale vândute.
Concluzia pentru acest BF, seamănă cu cea din 2021, astfel că efectul dopaminei își face din plin treaba pe timpul derulării acestor oferte ”speciale”, iar pofta de cumpărături pare că se menține la un nivel ridicat indiferent de situația sau perspectiva economică a țării. Evident urmează cât de curând febra cumpărăturilor de Crăciun, când comercianții vor raporta iarăși volume importante ale vânzărilor de produse și servicii, de aceea în încheiere vă urez cumpătare, analiză serioasă și diferențiere a ceea ce este moft-util (îmbunătățirea calității veții)-necesar (supraviețuire).
Ca să nu faci achiziții pripite, sub influența dopaminei, întreabă-te ce se va întâmpla dacă nu vei cumpăra acel lucru/ cum vei simți peste o lună legat de acel produs…dacă răspunsul este nimic/ dezinteres, atunci sigur nu ai nevoie de acel lucru!
by Marian | Oct 13, 2022 | Food4Thought
Iubirea este infinită, când suntem copleșiți de iubire, avem senzația că încălcăm mereu limitele – Carlo Rovelli
Cineva spunea odată că ignoranța poate fi o binecuvântare, că cei care știu mai puține sigur sunt mai fericiți…în esență la nivel de individ, alegem la un moment dat să ne setăm acel nivel de ignoranță care să ne asigure un nivel de confort reflectat printr-o mulțumire interioară suficientă să nu o luăm razna pentru că nu reușim să atingem infinitul.
Infinitul este relativ pentru fiecare din noi, deși în esență este la fel de nemărginit și de neatins pentru noi ca niște ființe mici și neînsemnate în acest Univers nemărginit. Dar totuși, în nivelul meu de ignoranță mă întreab dacă există o limită a infinitului, o modalitate de a-i atinge o latură/ o margine, asemeni credinței/ dorinței oamenilor din trecut că odată ajunși la marginea lumii vor cădea peste marginea ei? Așa ar fi mai simplu să îl pipăi şi să urlu: „Este! Dar oare ce este infinitul? cum se comportă? ce suntem noi pentru infinit sau oare putem cuprinde cu mintea noastră infinitul? Atât de puține întrebări, cât pentru câteva mii de generații de oameni.
Filozofic vorbind, cred că dacă nu ai gustat infinitul, dacă nu ți-ai permis să te prăbușești în abisul (ne)cunoașterii fără margine al acestuia, nu știu dacă poți spune că trăiești cu adevărat; comportându-te ca un pion al fatalismului cosmic ești, însă exiști până ajungi să fi devorat de infinit. Atunci când ai fost atras în gaura neagră a iubirii, când ai uitat de tine și ai devenit una cu infinitul, când începutul și sfârșitul nu au mai contat, materia și voința din tine coexistau hic et nunc.
Nu am fost niciodată un fan al fizicii, al științelor exacte, chiar dacă uitându-mă în jur observ că suntem cumva guvernați de cifre, matematică, efecte și interacțiuni sub semnul unei entropii estetice a unui Creator suprem care peste toată exactitatea științifică a suflat spiritul său creator. Chiar dacă un om de știință mi-ar spune că nu pot să cuprind cu mintea mea, să mă gândesc cât de mult este infinitul, nu aș putea sa-i accept această teoremă. Am gustat infinitul în brațele iubitei. Știu măsura infinitului, după ce am răspuns la întrebarea băiatului –ghici cât de mult te iubesc? Iar natura îmi arată zilnic posibilități infinite de culori, sunete, mirosuri și texturi care îmi depășesc capacitatea experimentală a unei vieți de om.
Nu vreau să ating marginea Infinitului pentru că ar însemna să-i consum toate posibilitățile din nou și din nou, pentru o eternitate. Asemeni unui experiment dintr-o cutie, cu un măr al cunoașterii, aș fi condamnat să mă transform la infinit până când, paradoxal, aș ajunge cumva la o stare inițială și totuși diferită în esența cunoașterii și sub influența experimentării (trăirii) directe ca ființă conștientă și vie.
Accept că infinitul este aici înaintea mea și va fi și după ce materialul ce compune galaxia noastră se va scufunda într-o gaură neagră, gata să renască. Aleg să mă încred în Creatorul meu care este însuși Infinitul, iar eu, umila lui creație, după chipul și asemănarea sa, așa mic și neînsemnat, sunt un punct de praf care a fost creat și se va întoarce la acest Infinit.
Ce este Infinitul? Nu știu exact, mintea mea refuză să se blocheze în acest gând al unor calcule perpete, prefer să gust din acest Infinit, din formele sale așa cum le percepe și înțelege conștiința mea, puțin câte puțin, în fiecare zi, până când voi ajunge să nu mă mai gândesc la asta în liniștea absolută.
PS. Că tot vin zilele de week-end, vă recomand să vă uitați la documentarul ”O călătorie spre infinit” pe platforma Netflix, merită!
by Marian | Aug 21, 2022 | Food4Thought
Achiziționarea recentă a unui apartament, ne-a pus în postura realizării unor modificări/ personalizări a spațiilor interioare. Am dorit să ne punem amprenta personală asupra unor pereți de culoare albă, așa că am căutat materiale, culori, nuanțe și evident aplicatori.
În cazul materialelor folosite am rămas la 2 firme din piață, optând în final pentru cea care avea reprezentanța în Brașov, deoarece am avut ocazia să vizualizăm efectiv cum arată pereții după aplicarea materialelor. Evident aceasta a fost partea cea mai ușoară…a urmat căutarea și alegerea unor aplicatori. Am constatat că în piață există oferte pe alese din partea meșterilor sau a maeștrilor (de la Mircea citire), cei care se pricep sunt puțini, stau prost cu timpul (mai ales vara) și nu sunt deloc ieftini. Nu contest neapărat prețurile cerute (raportat la cerințele lucrării), doar am constatat raportat la timpul de execuție-munca prestată-costuri că se pot face bani frumoși din zugrăveală. Prețul solicitat pentru 3 pereți s-a apropiat de salariul meu lunar (pentru maxim o săptămână de lucru pentru un meșter cu experiență), așa că am decis să îmi formez noi abilități, gândindu-mă și la vremurile în care părinții mei, profitând de plecarea noastră în vacanța de vară, zugrăveau întregul apartament. Am avut ceva emoții având în vedere costurile materialelor, a sculelor specifice și a amatorismului meu în ceea ce privește acest tip de lucrări, însă cred că m-am descurat onorabil (după spusele soției și a vizitatorilor).
Toate bune și frumoase, am pregătit spațiile, am acoperit parchetul, marginile adiacente pereților unde aplicam noua culoare, am stabilit necesarul de materiale (cu ajutorul celor de la magazin) și o săptămână și jumătate mai târziu (timp de amator), am reușit să termin provocarea.
Am învățat o serie de lecții valoroase din care își voi împărtășii și ție, asta în cazul în care ai timpul necesar pentru o astfel de lucrare și dorești să salvezi banii de manoperă:
1. Internetul oferă informații din plin privind materialele și modul de utilizare/ aplicare al acestora, așa că sacrifică-ți o zi pentru a te informa și lua notițe;
2. Asigură-te că ai cumpărat toate materialele necesare pentru a prevenii timpii morți în care trebuie să faci alte drumuri la magazine;
3. Protejează cât mai bine zonele adiacente pereților unde vei zugrăvii (parchet, geamuri, uși, ceilalți pereți) pentru că astfel vei scutii din timpul de curățenie la sfârșitul lucrării;
4. Ai în vedere că banda de hârtie și cartonul/ nailonul folosite pentru a proteja, vor trebui date jos/ scoase la final (evită să dai cu prea multă vopsea pe acestea pentru că se vor da jos mult mai greu);
5. După alegerea modelului și a nuanței cu partenerul de viață, asigură-te că atunci când faci amestecul cu pigmenții iese ceea ce vă doriți (puteți testa cu cantități mai mici să vedeți cum iese);
6. Păstrează o cantitate din vopseaua finală (amestecată cu pigmenți) pentru aplicarea de retușuri (în caz de reparații imediate sau după ce înlăturați banda de protecție și mutați/ montați mobila și celelalte lucruri pe poziție);
7. În cazul aplicării unor straturi multiple pe pereți (amorsă, glet, vopsea cu pigmenți, ceară de protecție), permiteți materialelor să se usuce chiar dacă durează chiar și o zi (consultați fișele tehnice);
8. Nu trebuie să îți fie rușine să pui întrebări, să ceri sfaturi și tips-uri privind aplicarea și folosirea materialelor atunci când le cumperi (sigur cei care le vând au aceste informații și astfel vă puteți faceți munca mai ușoară);
9. Nu fărabat la sculele folosite (gletieră, bureți, cârpe, spatulă, pensule, trafalete, etc.), mai ieftin nu înseamnă mai bun/ mai ușor;
10. După fiecare etapă/ zi de lucru, curăță toate sculele folosite și fă o mică curățenie a spațiului de lucru (chiar dacă există folie/ carton pe jos);
11. Există straturi de protecție cu ceară care pot proteja zugrăveala, lucru util mai ales dacă aveți copii mici (tine cont de timpul de uscare a vopselei aplicate înainte de a aplica protecția finală);
12. După fiecare strat aplicat, verifică să nu se formeze picături/ mini acumulări de material pe perete- vor fi mai greu de reparat/ corectat după uscare, mai ales dacă dorești să obții anumite modele pe perete;
13. Folosește cu încredere mănușile de protecție, măști, haine și încălțări de care te poți lipsi după terminarea lucrării;
14. Păstrează bonurile de achiziție a materialelor și sculelor, majoritatea magazinelor le vor primi înapoi în cazul în care ai cumpărat prea multe față de necesar;
15. În cazul unor picături, pete de vopsea căzute pe parchet/ geam (dacă au trecut de folia de protecție), șervețelele umede pentru copii te vor ajuta să le înlături mai ușor;
16. Pentru a calcula timpul necesar pentru lucrare, ai în vedere numărul de straturi care se aplică, timpul de uscare al acestora și o marjă extra de timp (în cazul materialelor care necesită 8-24 de ore de uscare nu prea ai ce face și trebuie să aștepți chiar dacă ți se pare că pierzi 1 zi de lucru);
17. Atenție la materialele cu uscare rapidă (gen glet), pentru că este posibil ca 1-2 ore să lucrezi continuu pentru a obține uniformitate pe perete și pentru a nu fi nevoie de retușuri ulterioare (mănâncă ceva înainte și hidratează-te permanent).
Cam acestea sunt lecțiile învățate pe timpul proiectului de amenajare, am învățat lucruri noi din diferite surse dar și pe propria piele (cu costurile aferente), însă la final suntem mulțumiți de rezultat și ca să o citez pe soția mea am economisit și ceva bani (cheltuiți evident pe alte lucruri necesare la un apartament nou).
Tu ce ai aplicat, învățat în cazul (re)amenajărilor locuințelor voastre?
Recent Comments