ViataCaDar – Be You, the World will adjust!

Alergare prin 2023

Alergare prin 2023

          Anul 2023 a menținut ca obiectiv borna de 1000 km de alergare, deși am fost conștient că era puțin probabil să-i pot face având în vedere că am fost plecat din țară pe un alt continent cu o climă mai puțin propice alergării. Mă bucur că după întoarcerea în țară am putut face mai multe alergări, soția sprijinindu-mă să pot ieși (adică rămânând cu gașca veselă acasă), astfel că la sfârșitul anului am avut 400 de km alergați, 79 de alergări concretizați în 60 de ore de alergare.

          Am reușit să evit accidentările, majoritatea alergărilor fiind pe asfalt, bandă sau tartan, de asemenea am reușit să îmi mențin o condiție fizică bună (la nivel de masă musculară), astfel că am bifat 2 obiective importante stabilite la începutul anului.

          După ani în care a fost un must să particip la clasicele concursuri din Brașov (Intersport, Brașov Marathon, Brașov Heroes, Rafael), în anul care a trecut nu am bifat decât o cursă virtuală Aleargă Tu pentru Ei, organizată de Hospice.

          Totuși, cea mai frumoasă cursă la care am participat a fost în cadrul unui mic concurs de crossfit, iar cea mai dragă alergare a fot cea în care băiatul cel mare mi-a ținut companie pe bicicletă pentru aproape 5 km (viitorul sună bine).

          Pentru anul 2024, obiectivele sunt de principiu aceleași: fără accidentări și peste 1000 de km de alergare, pe cât posibil majoritatea în natură.    

Wake up! Move on! Breath! Keep on Moving!

365

365

Articol dedicat eroilor care fac parte din Hospice Casa Speranței

              N-am timp! De câte ori auzim această replică într-o zi, sub această formă sau cu ușoare variațiuni?  Este o afirmație auzită aproape zilnic, de multe ori, fără a exista argumente care să o susțină. Timpul este același pentru toți, există 365 de zile, de oportunități-  modul în care alegem să îl gestionăm diferă spune o vorbă care, deși un truism, a ajuns să fie percepută ca un clișeu. Da, poate simplific, pentru că fac abstracție de resurse sau de potențial, însă, cum poți să știi dacă poți realiza ceva, sau cum poți construi ceva, dacă nu încerci și dacă nu începi să…

              Pentru mine, ca părinte, expresia nu am timp, spusă mai ales de cineva fără copii, mi se pare o glumă, la început, apoi o dovadă clară de lipsă de organizare și de direcție. Evident am fost și eu acolo când nu aveam obligații sau responsabilități extra (familie) și conștientizez mai bine acum cât de mult pierdeam timpul aiurea. Când spun pierdut timpul, mă refer la a nu realiza/ crea/ produce ceva (util) astăzi, pentru mine, pentru ceilalți, pentru mâine. Pentru că eu cred că atunci când creezi, atunci trăiești cu adevărat în prezent, pentru că atunci ești conștient de cine ești, ce ești, ce poți să faci azi, ca mâine să fii și să creezi ceva mai bun.

              Când pierzi un lucru ajungi să realizezi importanța acestuia (altă afirmație privită ca un clișeu perimat), cu atât mai mult când acel lucru a căpătat statutul de banalitate. Adică să ai parte și să te bucuri de toate simțurile, să ai libertatea de exprimare și de mișcare, par niște lucruri inerente ale vieții cotidiene (pentru anumite societăți/ țări), fiind depreciate ca valoare și importanță în lipsa existenței unor constrângeri. Uităm că de-a lungul timpului, evoluția la nivelul gândirii și avansul tehnologic au avut loc mai intens în cazul unor restricții, dureri, căutări și nevoi de stabilitate și confort.

              Deci expresia nu am timp, paradoxal, sub presiunea timpului, determină un efort și o canalizare de resurse și voință la un nivel superior (de care poate nici nu eram conștienți) pentru a finaliza o activitate sau pentru a atinge un obiectiv. Ne dăm seama că am comprimat timpul și am realizat ceva mai repede decât credeam, fără să cunoaștem teoria relativității ai lui Einstein (noaptea dinaintea unui examen din viața de student vă spune ceva?). Și totuși, deși dăm dovadă de o capacitate deosebită de a ne angrena voința și energia într-o zi cât alții într-o lună, fără să ne dăm seama, alunecăm pe o pantă a procrastinării și ajungem să trăim, cu adevărat, 1 zi dintr-o lună, restul zilelor fiind suspendați într-o formă de amânare sau de trăire by default.

              De mâine, mă apuc de sport, de citit, de mâncat ”sănătos”, de terminat proiectul X, etc. . Nu zic că este rău să pui pe pauză, câteodată, anumite activități personale, pentru că ne prinde bine și un timp în care să nu facem ceva anume, în care să ”go with the flow” sau să ne dedicăm pur și simplu timpul și energia noastră pentru familie, un amic, un străin, astfel încât să afirmăm azi nu am timp să fac tot ceea ce îmi doresc, noroc că e și mâine o zi (poate).

              Care este pasiunea ta pentru care aștepți timpul potrivit?  Ce dorești să construiești în viitor când o să crezi că ai resursele potrivite? Cum o să știi că a sosit momentul potrivit pentru a-ți folosi adevăratul potențial și deplinătatea voinței pentru obiectivul tău? Când o să acționezi azi, fără să aștepți ziua de mâine?

              Sunt 365 de zile într-un an, dar asta nu înseamnă că timpul ne aparține, nu înseamnă că este o certitudine că ne vom putea bucura deplin de toate aceste zile… dacă tu crezi că azi nu ai timp, ce te face să crezi că mâine va fi diferit? Câte zile alegi să trăiești? Cum stai cu timpul?  Just do it! Live! Laugh! Love!

Alergare prin 2022

Alergare prin 2022

          Pentru anul 2022, pe lângă cei 1000 de km stabiliți ca obiectiv principal, am avut ca obiective secundare să fac mai mult sport, mai bine și cel mai important, fără accidentări.

          Acum la final de 2022, pot spune că am reușit o creștere calitativă și cantitativă a alergărilor, fără a avea vreo accidentare. Conform aplicației Strava, am continuat să cresc, față de 2021, având mai multe zile active, mai mulți km alergați, mai multe alergări montane și nicio accidentare. Nu am reușit nici anul acesta să trec de 1000 de km alergați, însă având în vedere provocările fizice avute de-a lungul anului și oboseala nopților semidormite (așa e cu copii mici), consider că este o reușită faptul că am reușit să îmi îmbunătățesc condiția fizică.     

          Anul acesta am reușit să particip la Semimaratonul Intersport (21k), Brașov Marathon (38k), Aleargă tu pentru Ei -Hospice (21k),  Brașov Heroes (cursa familiei),  Maratonul Montan Rafael- virtual (10k), marea majoritate fiind pentru cauze sociale.

          Cea mai mare reușită din 2022 este terminarea cursei de 38 km la Brașov Marathon, care îmi lipsea din palmares, mai ales că în anul 2021 am ratat-o din cauza lipsei de antrenament. A fost de departe cea mai solicitantă cursă alergată de mine ever (căldura și efort intens) și deși mi-am zis că este a one time event, cu siguranță vreau să o repet în viitor (nu, nu sunt masochist ). Mă bucur de asemenea că am reușit să pensionez în decembrie perechea de Hoka One-Speedgoat 4, care se apropiau periculos de mult de 1000 de km, primind în schimb cadou de la Moșu, o pereche de Altra Olympus 5.

          Cea mai mare dezamăgire pentru 2022 (părerea mea personală, mă puteți contrazice dacă aveți argumentele), este legată de creșterea semnificativă a taxelor de participare la concursurile de alergare, deși sponsorii par să fie tot mai mulți, în timp ce plasele oferite odată cu kit-urile sunt tot mai frumoase și mai goale. Asta e, și în 2022 am alergat mai mult acasă la Brașov și mai puțin pentru medalii și tricouri.

          Pentru anul 2023, rămân doar 2 obiective principale,  respectiv menținerea unei condiții fizice bune și evitarea accidentărilor. Va fi un an mai dificil în ceea ce privește participarea fizică la concursurile din Brașov, fiind plecat din țară, cât despre alergările montane sau în aer liber, sper să le reîncep după luna august/ septembrie când voi reveni în țară.

          Pentru anul viitor, vreau să vă doresc să faceți cât mai mult sport, să aveți parte de echipament numai bun de transpirat și protejat (mai ales zona genunchi, gleznă, tendoane, ligamente, menisc), să simțiți satisfacția terminării unui concurs de alergare (nu are importanță distanța!)- respectiv efectul magic al încurajărilor înainte de a trece linia de sosire și a endorfinei simțite odată ce v-ați depășit propriile limite și să ieșiți cât mai mult în natură, departe de betoane și de tehnologie.  

Wake up! Move on! Breath! Keep on Running!

Brașov Marathon ediția a X-a

Brașov Marathon ediția a X-a

Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea întâmpla!

              Cu câteva zile înainte de desfășurarea Brașov Marathon, în timp ce mă antrenam pe o buclă din traseul de concurs, mă gândeam ce fain ar fi dacă aș reuși totuși să particip și eu. Nu apucasem să mă înscriu și când m-am trezit a fost prea târziu. Astfel că în momentul în care cei de la Garmin România m-au anunțat că am câștigat o înscriere gratuită la această ediție mi-a venit să țip de bucurie. După ce m-am liniștit, am început să schițez traseul de parcurs, punctele și timpii intermediari, echipamentul necesar și modul de abordare a cursei. Aste pentru că aveam încă în minte lecția din 2021, când lipsa de antrenament și de pregătire a aceleiași curse, au dus la ratarea timpului intermediar de la Cariera cu 30 de minute, ducând astfel la descalificarea din cursă. Evident anul acesta pe lângă planificarea de rigoare, am crescut frecvența antrenamentelor și cel mai important, frecvența antrenamentelor de trail. Cred că este aproape imposibil ca doar cu antrenament de asfalt să reușești să termini o astfel de cursă (în timpii limită).

              După ce am avut confirmarea înscrierii am început să mănânc mai mulți carbohidați și să mă hidratez mai mult, pentru a asigura o rezerva utilă necesară depunerii efortului care urma. De asemenea am început să urmăresc și prognoza meteo, pentru că deși fiind în Brașov unde este teoretic mai răcoare, am simțit pe pielea mea cum o temperatură prea mare, mai ales pe porțiunea care urcă spre Postăvarul mă afectează destul de mult (când este prea cald pe timpul unei curse simt o nevoie majoră de a devora cantități mari de apă). Din fericire în ziua concursului temperatura a fost mai mult decât ideală, temperatura de pe traseu și disconfortul termic fiind mai mici decât ceea ce am simțit după ce am trecut linia de finish.

              A venit și ziua concursului și dimineața eram nerăbdător  să ajung în zona de start, trezirea fiind de la ora 06:00, cu suficient timp la dispoziție ca să servesc un mic dejun cu proteine și să descarc toate emoțiile pe care le simțeam în stomac.

               Mă bucur că deja este al doilea concurs din Brașov la care, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a RATBV s.a., se asigură transportul gratuit spre și dinspre zona de începere a concursului, eliminându-se astfel blocarea unor parcări și mai ales poluarea produsă de mașinile personale.

               Am ajuns rapid cu autobuzul în Livada Poștei, de unde am pers pe jos până la zona de start, unde am început să simt energia electrizantă care începea să crească odată cu apropierea orei de start. Era sâmbătă dimineața deci erau mai puțini susținători sau turiști în zonă, așa că sportivii aveau timp și spațiu suficient ca să se salute, să se îmbărbăteze sau să își facă încălzirea.

               Pentru acest concurs am folosit pentru prima dată bețe de alergare pe lângă echipamentul standard pe care îl am de obicei compus din bentița, pantaloni scurți, tricou tehnic, șosete de compresie, Hoka One SpeedGoat4 (teoretic pensionați cu peste 800 km la activ), vesta de alergare Salomon ADV SKIN3 5, 2 bidoane Salomon de 500 ml (v-am spus că fac urât dacă nu am apă), 4 geluri diferite și 1 magneziu, căniță pentru apă (mă bucur că nu se mai folosesc paharele de plastic) și foița de ploaie (obligatorie conform regulamentului).

               M-am încăpățânat să încerc să folosesc aplicația Strava instalată pe ceasul Samsung Gear 3 pentru monitorizarea alergării, deoarece ceasul Polar M430 încă își face treaba însă bateria nu mai ține mai mult de 25-30 km (oare știți să meargă schimbată undeva această baterie?). Am regretat maxim la final, nu am reușit să monitorizez mai deloc alergarea, Strava a dat erori și din păcate după acest concurs nu am toate datele ca să am o idee despre ce trebuie să îmbunătățesc (cred că este un semn că trebuie repetată experiența). 

               Startul a fost dat la ora 08:00, doar pentru proba de maraton, iar urcarea pe serpetine parcă a urmat imediat, cu un ritm de alergare mai scăzut față de start, datorită posibilității mai reduse de a depăși pe cărarea îngustă. De la Șeaua Tâmpei până la băncuțe alergarea a fost destul de alertă, fiind totuși încă primii km ai cursei și un traseu cu mai multă coborâre, ritmul scăzând pe porțiunea de urcare pe albia râului (unde era ceva noroi și pietre care alunecau). Până la culmea Crucurului am alternat alergarea cu mersul alert pentru dozarea efortului, fiind în același timp mereu atent la timpii intermediari obligatorii.

               Am ajuns cu 1 oră mai repede decât anul trecut la km 14, respectiv intersecția culmea Crucurului cu Peștera de Lapte, unde un grup de turiști m-au încurajat cu beriile reci care ne așteptau mai încolo (evident că psihicul meu s-a tot gândit apoi la o bere rece servită la cabana Postăvarul). Mai încolo nu aștepta berea, era doar partea cea mai distractivă a cursei, urcarea verticală până pe Vf. Postăvarul- a fost momentul când am folosit din plin bețele și când am simțit din plin că am mușchi la picioare și la fund (aviz amatorilor care vor fund bombat, recomand această urcare). Odată ajuns pe Vf. Postăvarul, am atins clopoțelul, am făcut o poză pentru soție ca să știe că sunt bine și am început coborârea. Am ajuns rapid și în timpul limită intermediar la Carieră, am servit o gustare, mi-am refăcut rezerva de apă și am reînceput urcarea spre culmea Crucurului. A urmat o nouă coborâre până în Poiana Stehil, mai departe spre Fântânița Dreptății, prin spatele grădinilor din Schei și din nou o ultimă urcare. Am simțit din nou încordarea mușchiilor și km parcurși până am ajuns în Șeaua Tâmpei, de unde după încă o cană de cola am început coborârea pe drumul forestier care înconjoară muntele Tâmpa.

               Odată ajuns pe aleea Tiberiu Brediceanu știam că ce a fost mai greu a trecut și deja mă gândeam la linia de sosire unde mă aștepta familia (cea mai bună motivație din timpul cursei ca să mă determine să uit de crampele musculare și să nu mă opresc). Ultimii 3 km i-am parcurs alături de un concurent din Cluj, motivându-ne reciproc să uităm de durerea mușchilor care ne îmbiau la fiecare pas să ne luăm o pauză.

               Chiar dacă finish-ul a coincis cu timpul când  familia era la baie, organizatorii au fost amabili și mi-au permis să mai repet odată trecerea liniei de final astfel încât Liam, băiatul meu cel mare, care alergase în ultima oră cu toți alergătorii pe porțiunea de final a cursei, să o facă și cu mine și evident, să primească el medalia de finisher (așa sigur prinde gustul de medalii și alergare).

               A fost o cursă solicitantă, care obligatoriu trebuie să aibă în spate antrenamente pentru a rezista și pentru încadrarea în timpii intermediari, dar dacă doriți să vă provocați ca să ieșiți din zona de confort și să vă depășiți limitele, vă recomand să participați la acest maraton- repet, cu antrenamentul de rigoare. Veți avea parte de transpirație din plin, veți simți toți mușchi de la picioare și fund, veți avea parte de super voluntari pe traseu cu super atmosferă, de puncte de hidratare cu de toate și evident un traseu bine semnalizat, cu peisaje ideale pentru alergare (musai să vă bucurați și de natură). Kit-ul de participare și medalia de final vor reprezenta bonusuri care vă vor aminti de experiența Brașov Marathon și de dorința de a reveni la acesta (pain is temporary, gain is forever).

               După ce am terminat cursa am zis că este  ”a one time experience”, însă acum după ce a trecut durerea de mușchi, mă gândesc deja să accept provocarea și anul viitor participând la următoarea ediție.

               Felicitări organizatorilor, super voluntarilor și celor care au sprijinit ediția din acest an a Brașov Marathon.

 Keep on Running!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semimaraton Intersport Brașov ediția a IX-a

Semimaraton Intersport Brașov ediția a IX-a

               După 2 ani de amânări, mi s-a părut ireal când am ajuns în Piața Unirii într-o mulțime de oameni care păreau nerăbdători să alerge din nou într-un cadru organizat și fără restricții,  cu acel vibe unic pe care poți să-l simți doar la un astfel de concurs. Știam că sunt mulți înscriși, bănuiam că unii vor renunța din cauza vremii, însă locul de start era aproape la fel de plin ca la edițiile trecute.               

              Fiind o zi ploioasă care cerea deplasarea cu mașina, mi s-a părut genial parteneriatul cu RATBv prin care cei înscriși la concurs s-au putut deplasa gratuit către locul de start, prevenindu-se astfel inundarea zonei (și așa aglomerată) de mașini (cârcotașii vor spune că s-au pierdut bani la buget, eu voi spune că s-a păstrat aerul mai curat). Ca o sugestie pentru viitor, aș face aceasta informare și prin mail/ alte mijloace, având în vedere că nu toți folosesc aplicația Facebook (da, chiar mai există și astfel de oameni).

               Deoarece ploua mărunt, am planificat să ajung cu 20 minute înainte de start, suficient timp cât să salut câțiva alergători, să fac încălzirea și să mă întâlnesc cu Andrei și Andreea, partenerii de la acest concurs  cu care am ales să alerg având aceleași obiective: să nu ne accidentăm și să fie distractiv. Cu aceste gânduri am pornit ușor în alergare către Pietrele lui Solomon, destul de greoi dat fiind faptul că la ora 12:00 s-a dat startul pentru cros și semimaraton. Bănuiesc că nu s-a dat startul separat pentru a nu încurca prea mult circulația, deși la ritmul de alergare a celor aproape 1000 de participanți tot a durat ceva timp până s-a eliberat zona circulată.

               Ca de obicei, atât aglomerația cât și cei care aleargă la început ca pentru o probă de 100 m (excludem alergătorii gen Vitalie) au început să dispară după ce am trecut de Pietrele lui Solomon. Alergarea până la cariera din Poiana Brașov a fost light, cu ceva porțiuni de mers pe gheață în care Hoka One Speed Goat 4 s-au comportat acceptabil (adică nu am căzut, dar nici nu am putut alerga). După o bucată de ciocolată la punctul de hidratare (foarte bună, nu știu exact firma), am continuat prin pădure spre răscrucea ”La Bancuță”, inițierea pe această buclă dezvăluind că urmează un soi de Electric Castle în alergare, cu noroiul aferent (bună ideea cu sprijinul pe coarda de alpinism la coborârea abruptă). Până la Șeaua Tâmpei tot ce îmi amintesc este ploaie mocănească și rece care uneori devenea mai deasă și mai rapidă, noroi și zăpadă, bălți și noroi, porțiuni de margine de râpă alunecoasă la care mi-am antrenat din plin mușchii fesieri.

                Ocolirea Tâmpei a fost la fel de light având în vedere traseul plat, aici am fost impresionat (negativ) doar de peisajul cam rar al pădurii, ca rezultat al furtuniilor sau a exploatării din zonă (nu cunosc proporția), sper doar să mai rămână ceva verde în zonă.

               Evident cireașa de pe tort al acestui concurs, a fost și rămâne ultima bucățică din traseu care duce ”La Troiță”, care pe lângă o frumoasă pantă care vrea să verifice dacă mai ai energie, mușchii de la picioare, voință, anul acesta a avut și noroi din belșug. Am vrut să mă conving că este terapeutic  și  ajutat de încălțările Hoka m-am tăvălit puțin prin noroi (dovada în poză), însă apoi după ce am ajuns la Troiță, sunetul de război parcă al tobelor (mulțumim frumos ) și o mână întinsă a unui voluntar care nu te lăsa să aluneci (mulțumesc frumos) m-au energizat și mi-au asigurat sprintul până la finish.

               A urmat un ceai cald, o evaluare scurtă a echipamentului și noroiului aferent, un suc bun de la Olympus și un shot Urban Monkey, papa bună #fărăbazaconii de la FruFru și o deplasare rapidă către casă și un duș fierbinte de data asta.

              A fost o ediție altfel, noroiul și ploaia au avut farmecul lor, voluntarii au fost de vis, mulțumim frumos pentru că ați îndurat frigul, ploaia și ne-ați încurajat!. Mă bucur că am putut participa măcar la un concurs de alergare anul acesta, probabil că a fost singurul (exclud concursurile care au scop clar definit de a strânge donații gen Hospice sau Rafael ) având în vedere prețurile care mi se par cam prohibitive (din 2-3 participări aș putea să-mi schimb încălțările la care am cam depășit kilometrajul) și abia aștept următoarea ediție (rămâne concursul meu preferat pe care sper că nu-l voi rata în niciun an).

 PS. Ediția din acest an a Semimaratonului Intersport Brașov a spijinit demersul celor de la Asociatia Magic care doresc să ofere cât mai multă joacă și bucurie copiilor cu afecțiuni grave –  la Spitalul de Copii din Brașov,  prin crearea unui spațiu de joacă potrivit și vesel în curtea interioară- încă mai puteți face donații pe paginile de AICI.