by Marian | Jul 9, 2023 | Food4Thought
Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.
Așteptăm. În epoca vitezei și a informației cred că cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut este așteptarea. Începem cumva de mici, când încă suntem necunoscători ai lumii în care ne-am născut, așteptând să învățăm și să dezvoltăm capacitatea de a merge, motricitatea de a interacționa cu lucrurile așa cum vedem la cei din jurul nostru. Apoi așteptăm să creștem ca să auzim și afirmații pozitive când vrem să facem ceva (în loc de nu fă asta/ nu pune mâna/ nu…). Așteptăm să ne jucăm, să mâncăm, să ne întoarcem acasă de la grădiniță/ școală/ locul de muncă, ca mai apoi să ne uităm la ecrane, să citim sau să nimic.
Cumva această așteptare ne îndreaptă spre o bulă a noastră în care nivelul nostru de înțelegere și gândire percep că este ”safe zone”. Creierul caută echilibrul și stabilitatea, starea de repaos care să nu-l determine să consume prea multă energie, practic o pornire primitivă de autoconservare.
Cu trecerea timpului, ajungem să ne externalizăm așteptarea noastră asupra unor lucruri pe care le putem controla mai mult sau mai puțin, având în vedere că nu mai este vorba de un proces de învățare/ deprindere de noi abilități, ceea ce ne induce reale efecte de stres. Ajungem să așteptăm ziua de salariu, concediul, un nou episod din serialul preferat, cafeaua, o mică pauză- un repaos de la cotidian.
Astfel, stilul actual de a trăi, ne grăbește parcă repede înainte, perturbându-ne fix ceea ce este important- prezentul. Adică atunci când așteptăm și ajungem să ne grăbim spre ceva, ne proiectăm deja spre viitor uitând să savurăm prezentul, la adevărata lui valoare și intensitate a momentului (utilizând toate simțurile). Evident când voința și motivația se orientează mai mult spre așteptarea viitorului, rămâne cam puțin din acestea pentru acum. Nu exclud planificarea sau programarea, doar că percep un consum prea ridicat orientat spre așteptarea viitorului.
Conform unor teorii, ne construim viitorul zi de zi, prin ceea ce gândim și proiectăm mental- provocarea este, ca în momentul în care ne concentrăm pe destinație, să putem să ne bucurăm de călătorie.
Binecuvântarea și blestemul amalgamului de informații și posibilități, ne face ca mereu să dorim mult, apoi și mai mult, implicit să avem așteptări care cresc exponențial cu fiecare realizare/ obiectiv atins. Este ca o roată pentru șoareci pe care ajungem să o mărim, inconștient, cu fiecare pas pe care îl facem.
O soluție nu știu dacă există, un panaceu care să ne permită să așteptăm ceva/ pe cineva fără să ne erodăm ca individ mental și/sau fizic. În esență nisipul din clepsidră se va scurge cu sau fără voia noastră, în aceeași direcție, indiferent dacă percepem sau acceptăm asta.
Înțelegerea și acceptarea așteptării prin prisma planificării/ a proiectării ne pot ușura prezentul. Să înțelegi că poți aștepta sosirea autobuzului, dar nu îl poți aștepta mai repede/ determina să ajungă mai repede, ne va ajuta să economisim energia. Cu ce ne ajută dacă ne consumăm pentru un lucru pe care nu îl putem controla cum ar fi timpul?
Societatea actuală este formată din dependențe și interdependențe care o construiesc ca și organizație structurată și funcțională (?). Este doar o încercare umană de a organiza haosul primordial din care ne-am născut, folosind o proiecție umană ce dorește să creeze ordine. Ca niște puncte neînsemnate într-o organizare haotică cosmică în care existăm, cred că ne rămâne doar să ne bucurăm de prezent, așteptând împlinirea unei ciclități existențiale inevitabile, așteptarea noastră fiind doar o picătură neînsemnată în infinitatea timpului prezent.
by Marian | Jan 28, 2022 | Food4Life
Când mi-am fixat obiectivul în Strava pentru anul 2021 m-am gândit că o să fie un an cu mai mult sport, cu mai multe sesiuni de alergare și cu un tonus muscular mult îmbunătățit.
Față de planul inițial însă au apărut ceva ajustări…distanța de 1000 de km setată inițial a fost atinsă însă doar pe jumătate, partea bună fiind totuși că am depășit distanțele alergate în 2019 sau 2020. Astfel, cifrele pentru 2021 sunt 52 de ore de alergare, în 59 zile, în 501 km. Este bine/ se putea și mai bine zic eu, însă per ansamblu mă bucur că am reușit să mențin un oarecare ritm al practicării sportului, concomitend cu multitudinea de lucruri de făcut acasă sau la birou (mâncătoare de timp), cumulat cu de nevoia de interacțiune cu cei mai mici membrii ai familiei& soția. Nu sunt sportiv de performanță, deci nu trăiesc din ce alerg, însă cu siguranță alergarea mă face să simt că trăiesc, îmi dă o stare de bine (endorfina) și mă ajută să îmi pun ordine în anumite idei din capul meu.
Cu toate restricțiile în vigoare am reușit chiar să și alerg la ceva concursuri de alergare (Brașov Heroes, Maratonul Olteniei virtual, România Andurantă – Rafael Codlea, Brașov Marathon, Maraton NU Melanom, UVT Liberty), marea majoritate fiind pentru cauze sociale (mai puțin UVT Liberty, unde am alergat și pentru că mi-a plăcut cum arăta medalia).
Din poza de final lipsește medalia de la Brașov Marathon, unde am o lecție învățată importantă. La acest concurs am fost înscris din 2019 la proba de maraton, iar datorită condițiilor epidemiologice am ajuns să alerg abia în 2021. Ca la orice concurs, planificarea, echipamentul, psihicul și antrenamentul, au făcut diferența. Condițiile au fost aproape îndeplinite, antrenamentul a existat însă nu în condițiile optime, în sensul că a fost mai mult pe plat decât montan, astfel că în ziua concursului nu am reușit să mă încadrez în timpul limită de la ultimul CP și deși puteam să continui alergarea până la finish și să primesc medalia (cum au făcut alții) am ales să mă opresc și să încerc la următorul concurs (cu lecțiile de rigoare).
De asemenea din poză lipsește și medalia de la Maratonul montan Rafael din luna octombrie, când datorită unei accidentări dureroase (fasceita plantara) a fost imposibil să particip, alegând să mă recuperez și să fiu apt pentru viitoarea ediție.
Deși în ultima vreme cam fiecare județ are cel puțin un concurs de alergare (făcând abstracție de pandemie), am sezizat că taxa de participare a ajuns să fie nejustificat de mare (raportat la kit-ul oferit de exemplu, în mare parte asigurat cu produse de la sponsori), ceea ce mă determină să fiu foarte selectiv în a arunca cu bani pentru a alerga. Din valoarea a 2-3 înscrieri de genul pe care le ocolesc voi putea să îmi cumpăr următoarea pereche de încălțări (și am nevoie și de asfalt și de trail). Adică din perspectiva mea de sportiv amator care vrea să își mai depășească uneori limitele, concomitent cu menținerea unei sănătăți fizice și psihice foarte bună, mi se pare că unii vor să se îmbogățească rapid fără să aibă în vedere costurile ridicate a unor echipamente sportive mai ok, că mai sunt și costuri de deplasare și cazare pentru participanți. Dar atâta timp cât există încă doritori, cred că sunt eu absurd/ sărak.
Pentru anul 2022, mi-am setat din nou distanța de 1.000 km (cu o mai bună planificare), să termin proba de maraton de la Brașov Marathon (fără descalificare) și cel mai important pentru acest an este să nu mai am parte de accidentări (prea grave).Cât despre participarea la alte concursuri, voi rămâne setat pe cele care susțin și o cauză socială (gen Hospice, Rafael, Brașov Heroes), iar participarea fizică va fi orientată pe zona Brașovului/ adiacentă (pentru a face economie de timp și costuri), în fond primează sănătatea și starea mea de bine, dincolo de o medalie și mai multe pliante cu reduceri de la sponsori.
Recent Comments