by Marian | Jun 2, 2025 | Food4Life
Trecuse ceva timp de la ultima mea participare la proba de semimaraton la Brașov Marathon. Anul trecut, fiind nevoit să cedez înscrierea din cauza unei deplasări cu jobul, am profitat imediat de oferta de 99 RON la deschiderea înscrierilor, în noiembrie 2024. Nu mi-am propus un nou record personal, având în vedere timpul limitat pentru antrenamente, însă nici nu doream doar să bifez o altă participare.
Personal, consider că Brașov Marathon a devenit un concurs emblematic, atrăgând mulți alergători datorită unui traseu frumos și provocator. Această popularitate face ca limitarea înscrierilor să fie esențială – cine știe, poate pe viitor se va ajunge la înscrieri pe bază de tombolă, similar altor maratoane mari.
Am avut emoții legate de vreme și de starea traseului, având în vedere ploile și vremea mohorâtă din săptămâna precedentă. Însă, soarele ne-a zâmbit în ziua cursei, iar noroiul a fost prezent doar pe anumite porțiuni.
Mi-a plăcut mult flexibilitatea oferită pentru ridicarea kitului, disponibil în mai multe zile și într-o zonă ușor accesibilă pentru parcare. A fost și ocazia perfectă pentru a mă aproviziona cu gelurile și praful de hidratare necesare care îmi lipseau (o ofertă destul de variată la SportGuru).
Kitul de participare a inclus o apă vitaminizată Merlin’s, un produs Gold Nutrition, un iaurt de băut Olympus, un antiperspirant Rexona, numărul de concurs și o reducere la Cartofisserie. Pe parcursul și la finalul cursei, am avut la dispoziție produse de alimentare și hidratare, o tocăniță delicioasă la finish și o medalie cu adevărat deosebită, o amintire memorabilă.
Numărul mare de participanți a fost gestionat excelent datorită sprijinului Primăriei Municipiului Brașov și RATBV S.A. Aceștia au asigurat transport gratuit spre și dinspre zona de start, eliminând aglomerarea parcărilor și reducând semnificativ poluarea generată de mașinile personale.
Am ajuns rapid cu autobuzul în Livada Poștei, de unde am mers pe jos până la zona de start. Acolo, am simțit energia electrizantă crescând odată cu apropierea orei de start. Fiind sâmbătă dimineața, numărul susținătorilor și al turiștilor era mai mic, permițând sportivilor să se salute, să se încurajeze și să-și facă încălzirea în liniște.
Pentru această cursă am folosit echipamentul meu standard: bentiță, pantaloni scurți, tricou tehnic, șosete de compresie și Salomon Speedcross 4. Aceștia din urmă au fost buni pentru noroiul anticipat, dar clar trebuie să-i schimb, având în vedere bătăturile cauzate. Am purtat și vesta de alergare Salomon ACT SKIN 12, cu două bidoane Salomon de 500 ml (nu pot alerga fără apă!), un gel și trei sticluțe cu energizant (just in case), precum și o cană pentru apă (mă bucur că nu se mai folosesc pahare de plastic). Am profitat de ocazie și pentru “botezul” noului meu ceas Garmin Fenix 7.
Startul pentru proba de semimaraton a fost dat la ora 09:00. Urcarea pe serpentine a avut un ritm mai scăzut decât la start, din cauza cărării înguste și a numărului mare de participanți. De la Șeaua Tâmpei până la băncuțe, alergarea a fost destul de alertă, fiind primii kilometri ai cursei și un traseu predominant în coborâre. Ritmul a scăzut pe porțiunea de urcare pe albia râului, unde debitul era crescut, iar noroiul și pietrele alunecau. Până la culmea Crucurului, am alternat alergarea cu mersul alert pentru a-mi doza efortul, fiind constant atent la timpii intermediari obligatorii.
A urmat o nouă coborâre până în Poiana Stechil, apoi spre Fântânița Dreptății, prin spatele grădinilor din Schei și, în final, o ultimă urcare. Am simțit din plin încordarea mușchilor și kilometri parcurși până am ajuns din nou în Șeaua Tâmpei. Acolo, după ce mi-am umplut bidoanele, am început coborârea pe drumul forestier care înconjoară muntele Tâmpa, spre principala provocare a probei de 21 km: treptele lui Gabony.
Evident, scările lui Gabony sunt porțiunea care îți reamintește că ai mușchi la picioare, mai ales dacă nu ai apucat să le urci de câteva ori înainte și ai uitat să iei un produs anti-cârcel. Recunosc că am bifat toate condițiile de mai sus, așa că în ultimii 4 km am avut niște crampe musculare destul de serioase. Dar, cum se spune, “pain is temporary, gain is forever”!
Cursa de semimaraton este solicitantă și necesită antrenament susținut pentru a rezista și a te încadra în timpii intermediari. Totuși, dacă dorești să te provoci, să ieși din zona de confort și să-ți depășești limitele, îți recomand cu încredere să participi la acest concurs. Vei transpira din plin, vei simți fiecare mușchi al picioarelor și al fesierilor, vei avea parte de super voluntari cu o atmosferă fantastică pe traseu, puncte de hidratare bine aprovizionate și, evident, un traseu excelent semnalizat, cu peisaje ideale pentru alergare (musai să te bucuri și de ele!). Kitul de participare și medalia de finisher vor fi bonusuri care îți vor aminti de experiența Brașov Marathon și de dorința de a reveni.
Cred că mai am încă o zi de febră musculară, apoi o să mă pot gândi deja la următoarea ediție, anul viitor, și la alte concursuri care urmează (cred că în fiecare weekend se poate găsi un concurs de alergare undeva în țară).
Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest concurs:
- Traseul
- Medalia de finisher
- Vibe-ul din Piața Sfatului
Ce aș îmbunătăți:
- Educarea alergătorilor noi: se observau inițiații care foloseau bețe la urcarea pe Vârful Tâmpa și care, efectiv, blocau toată cărarea de urcare.
Felicitări organizatorilor, super voluntarilor și tuturor celor care au sprijinit ediția din acest an a Brașov Marathon!
Keep on Running!
by Marian | Jan 12, 2025 | Food4Life
Anul 2024 a menținut ca obiectiv borna de 1000 km de alergare, cu toate deplasările pe care le-am avut și cu timpul în creștere pe care doresc să îl petrec alături de cei dragi. Mă bucur că după întoarcerea în țară am putut face mai multe alergări, soția sprijinindu-mă să pot ieși (adică rămânând cu gașca veselă acasă), astfel că la sfârșitul anului am avut 538 de km alergați (+34% față de 2023), 52 de alergări (-34%) concretizate în 69 de ore de alergare.(+16%); adică mai puține alergări dar exploatate la maxim.
Am reușit să evit accidentările, majoritatea alergărilor fiind pe asfalt sau tartan, de asemenea am reușit să îmi mențin o condiție fizică bună (la nivel de masă musculară), astfel că am bifat 2 obiective importante stabilite la începutul anului.
Și în anul în care a trecut am încercat să particip la toate cursele organizate în Brașov, însă datorită deplasărilor de serviciu am reușit să mă bucur doar de Vertical Race IV (prima participare) și de Intersport Semimaraton; o premieră a fost participarea la evenimentul caritabil Autism24 la Constanța (105 km) și la Râșnov Medieval Run (25 km). Oricât mi-am dorit am ratat (din nou) participarea la Brașov Marathon, Brașov Heroes, Rafael, Hospice -Aleargă Tu pentru Ei, fiind plecat din Brașov. Evident anul acesta sunt optimist că voi fi în zonă și voi putea onora cu prezența mea cursele mele de suflet din Brașov.
Mă bucur de asemenea că în anul 2024 am reușit să îmi mai updatez echipamentul cu o vestă de alergare Salomon Active Skin 12 și o centură sport de la Compressport, pentru 2025 urmând (poate) să achiziționez un ceas Coros Pace 3.
Pentru anul 2025, obiectivele sunt de principiu aceleași: fără accidentări și peste 1000 de km de alergare, pe cât posibil majoritatea în natură și cu bună dispoziție. Wake up! Move on! Breath! Keep on Moving!
by Marian | Aug 1, 2023 | Food4Thought
Principiul acțiunii și reacțiunii este omniprezent în jurul nostru în societate. De fapt condiționarea lui ”dacă”, ne este inoculat de la cea mai fragedă vârstă: ”dacă mănânci primești…”, ”dacă faci curățenie/ temele o să ai acces la…”. Această programarea WIFM (what’s in for me) își are fundamentul în cei 7 ani de acasă și continuă să se cimenteze prin intermediul sistemului de învățământ și ulterior la locul de muncă. Ajungem să asimilăm acest ”dacă” în normalitatea cotidiană și cumva ne mirăm când în jurul nostru alți semeni doresc să ajute, sprijine, să realizeze ceva pentru alții fără o condiționare anume (fie că le spunem voluntari, oameni care nu acceptă să fie doar observatori sau oameni prezenți). Ajungem astfel prizonierii lui dacă, așteptând ca (alt)cineva să ne elibereze. De la gesturi mici, intime, până la unele acțiuni sociale/ profunde, justificăm lipsa noastră de acțiune proactivă prin lipsa sau prezența unui dacă. Nu fac eu asta dacă altcineva e plătit/ desemnat să o facă, nu iau eu vreo măsură pentru a îndrepta un lucru dacă merge și așa și nu mă afectează direct…un fel de ”nu mă leg la cap dacă nu mă doare”.
Ce relație interesantă ajunge să (co)existe între ”dacă” și ”nu”. Ne trezim să acționăm dacă drobul de sare ajunge periculos de aproape să cadă sau dacă cineva a dat drumul unui bulgăre care se tot mărește și cumva va ajunge să ne amenință și pe noi. Protestăm virulent atunci când ceva nu ne convine însă ezităm să avem inițiativa pentru că, dacă ceilalți vor zice că…
Avem libertate de alegere, avem intelectul și gândirea adecvată ca să găsim o motivație intrinsecă și dincolo de un dacă rece și egoist. Poate pentru unii este deja prea târziu, dar cum ar fi pentru ceilalți care pot și vor, să observăm de câte ori ajungem să folosim condiționarea lui dacă în relația cu viitorul nostru și al societății și să depunem efort să schimbăm această paradigmă. Să creăm premisele pentru copii noștri dincolo de dacă, astfel încât să depășim această condiție actuală și să evoluăm- mental și social.
Cum ar arăta ziua noastră, viața noastră, societatea noastră, când am ajunge să facem acțiuni pentru că așa simțim, așa vrem, așa știm că ar fi bine (relativ pentru că folosim un sistem de referință definit de valorile și credințele acumulate/ inoculate) și nu pentru că dacă nu facem asta se va întâmpla ceva rău care ne poate afecta. Utopie? sau ultima speranța din cutia Pandorei.
Societate- educație-valori-credințe= un cerc perfect care ajunge să construiască sau să distrugă. În data de 02 August 2023, oamenii au consumat deja resursele de pe această planetă alocate în mod normal pentru 1 an, depășind capacitatea de regenerare și sustenabilitate a planetei astfel că azi trăim și consumăm ”pe datorie” fără să ne mai gândim nici măcar la viitor (evaluare făcută în baza la cât cosumăm, cât de eficient producem lucruri, câți oameni consumă resurse și capacitatea de regenarare a naturii). Paradoxal oarecum, pentru că nici dacă nu pare să mai aibă conținut…dacă ne-am gândi la ziua de mâine ne-am schimba din obiceiurile de azi.
Oare cu ce se poate înlocui dacă? Hai să…?
A trăi în prezent nu înseamnă a te îndopa azi cu tot ce poți pentru că mâine nu se știe…hai să depășim această gândire primitivă a omului de peșteră și să ne comportăm ca niște homo sapiens (om înțelept) și nu ca niște personaje din filmul Idiocracy.
by Marian | Jul 9, 2023 | Food4Thought
Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.
Așteptăm. În epoca vitezei și a informației cred că cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut este așteptarea. Începem cumva de mici, când încă suntem necunoscători ai lumii în care ne-am născut, așteptând să învățăm și să dezvoltăm capacitatea de a merge, motricitatea de a interacționa cu lucrurile așa cum vedem la cei din jurul nostru. Apoi așteptăm să creștem ca să auzim și afirmații pozitive când vrem să facem ceva (în loc de nu fă asta/ nu pune mâna/ nu…). Așteptăm să ne jucăm, să mâncăm, să ne întoarcem acasă de la grădiniță/ școală/ locul de muncă, ca mai apoi să ne uităm la ecrane, să citim sau să nimic.
Cumva această așteptare ne îndreaptă spre o bulă a noastră în care nivelul nostru de înțelegere și gândire percep că este ”safe zone”. Creierul caută echilibrul și stabilitatea, starea de repaos care să nu-l determine să consume prea multă energie, practic o pornire primitivă de autoconservare.
Cu trecerea timpului, ajungem să ne externalizăm așteptarea noastră asupra unor lucruri pe care le putem controla mai mult sau mai puțin, având în vedere că nu mai este vorba de un proces de învățare/ deprindere de noi abilități, ceea ce ne induce reale efecte de stres. Ajungem să așteptăm ziua de salariu, concediul, un nou episod din serialul preferat, cafeaua, o mică pauză- un repaos de la cotidian.
Astfel, stilul actual de a trăi, ne grăbește parcă repede înainte, perturbându-ne fix ceea ce este important- prezentul. Adică atunci când așteptăm și ajungem să ne grăbim spre ceva, ne proiectăm deja spre viitor uitând să savurăm prezentul, la adevărata lui valoare și intensitate a momentului (utilizând toate simțurile). Evident când voința și motivația se orientează mai mult spre așteptarea viitorului, rămâne cam puțin din acestea pentru acum. Nu exclud planificarea sau programarea, doar că percep un consum prea ridicat orientat spre așteptarea viitorului.
Conform unor teorii, ne construim viitorul zi de zi, prin ceea ce gândim și proiectăm mental- provocarea este, ca în momentul în care ne concentrăm pe destinație, să putem să ne bucurăm de călătorie.
Binecuvântarea și blestemul amalgamului de informații și posibilități, ne face ca mereu să dorim mult, apoi și mai mult, implicit să avem așteptări care cresc exponențial cu fiecare realizare/ obiectiv atins. Este ca o roată pentru șoareci pe care ajungem să o mărim, inconștient, cu fiecare pas pe care îl facem.
O soluție nu știu dacă există, un panaceu care să ne permită să așteptăm ceva/ pe cineva fără să ne erodăm ca individ mental și/sau fizic. În esență nisipul din clepsidră se va scurge cu sau fără voia noastră, în aceeași direcție, indiferent dacă percepem sau acceptăm asta.
Înțelegerea și acceptarea așteptării prin prisma planificării/ a proiectării ne pot ușura prezentul. Să înțelegi că poți aștepta sosirea autobuzului, dar nu îl poți aștepta mai repede/ determina să ajungă mai repede, ne va ajuta să economisim energia. Cu ce ne ajută dacă ne consumăm pentru un lucru pe care nu îl putem controla cum ar fi timpul?
Societatea actuală este formată din dependențe și interdependențe care o construiesc ca și organizație structurată și funcțională (?). Este doar o încercare umană de a organiza haosul primordial din care ne-am născut, folosind o proiecție umană ce dorește să creeze ordine. Ca niște puncte neînsemnate într-o organizare haotică cosmică în care existăm, cred că ne rămâne doar să ne bucurăm de prezent, așteptând împlinirea unei ciclități existențiale inevitabile, așteptarea noastră fiind doar o picătură neînsemnată în infinitatea timpului prezent.
by Marian | Nov 24, 2022 | Food4Soul
Vreau să încep să mănânc mai sănătos, vreau să mă apuc să fac sport, vreau să citesc o carte, o să fac curat…mai târziu. Dorința de a face ceva începe de obicei cu acest vreau care exprimă o dorință și/ sau intenția de a ieși din zona de confort și de a realiza ceva nou sau pur și simplu de a răspunde unei cerințe/ nevoi.
”Vreau să…” din punct de vedere al eficacității poate avea un impact mai bun decât un ”o să…”, însă poate fi la fel de ineficient în a declanșa acțiunea care să ducă la obținerea de rezultate. Procrastinarea începe cu vreau să și se finalizează (apoteotic) cu o să; cât despre obiectiv, acesta rămâne la nivelul de dorință pentru viitor și după ceva timp, ceva din trecut.
Ca să concretizez aceste vorbe în practică, o să citez un antrenor de fitness: în prima lună din an, nu ai loc la sala de sport, ca mai apoi, încet și sigur, să rămână cei care chiar au un plan concret și adaptabil, cu motivație și obiective clare.
Când îți stabilești un nou obiectiv pe care vrei să-l atingi, dacă acesta nu respectă măcar niște principii de bază (gen obiective SMART), este puțin probabil să te apuci de vreo acțiune, sau să ajungi să finalizezi un plan eficient pentru acesta (fără a risipi aiurea energie, resurse și timp). În plus, dacă mai și conștientizăm mediul dinamic în care existăm, este imperios să avem capacitatea să adaptăm planul inițial sau chiar nivelul de ambiție pentru obiectivul stabilit, astfel încât să nu persistăm într-o stare de fapt care să ne producă doar frustrare și demotivare.
Atunci când te hotărăști să apelezi la un coach, pe lângă sprijinul acestuia în stabilirea a ceea ce vrei, a unor pași/ etape care țin cont de resurse și nevoi, îți programezi și subconștientul pentru atingerea obiectivelor- studii au relevat că împărtășirea unui obiectiv cu un coach/ prieten/ cunoscut, crește șansa de reușită.
Când vrei să te apuci de sport, care este obiectivul pe care vrei să-l atingi, cum vrei să faci asta, ce ai nevoie ca să ajungi la nivelul unde îți dorești, unde ești acum? Ce te oprește să o faci?
Recent Comments