ViataCaDar – Be You, the World will adjust!

Brașov Marathon ediția a X-a

Brașov Marathon ediția a X-a

Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea întâmpla!

              Cu câteva zile înainte de desfășurarea Brașov Marathon, în timp ce mă antrenam pe o buclă din traseul de concurs, mă gândeam ce fain ar fi dacă aș reuși totuși să particip și eu. Nu apucasem să mă înscriu și când m-am trezit a fost prea târziu. Astfel că în momentul în care cei de la Garmin România m-au anunțat că am câștigat o înscriere gratuită la această ediție mi-a venit să țip de bucurie. După ce m-am liniștit, am început să schițez traseul de parcurs, punctele și timpii intermediari, echipamentul necesar și modul de abordare a cursei. Aste pentru că aveam încă în minte lecția din 2021, când lipsa de antrenament și de pregătire a aceleiași curse, au dus la ratarea timpului intermediar de la Cariera cu 30 de minute, ducând astfel la descalificarea din cursă. Evident anul acesta pe lângă planificarea de rigoare, am crescut frecvența antrenamentelor și cel mai important, frecvența antrenamentelor de trail. Cred că este aproape imposibil ca doar cu antrenament de asfalt să reușești să termini o astfel de cursă (în timpii limită).

              După ce am avut confirmarea înscrierii am început să mănânc mai mulți carbohidați și să mă hidratez mai mult, pentru a asigura o rezerva utilă necesară depunerii efortului care urma. De asemenea am început să urmăresc și prognoza meteo, pentru că deși fiind în Brașov unde este teoretic mai răcoare, am simțit pe pielea mea cum o temperatură prea mare, mai ales pe porțiunea care urcă spre Postăvarul mă afectează destul de mult (când este prea cald pe timpul unei curse simt o nevoie majoră de a devora cantități mari de apă). Din fericire în ziua concursului temperatura a fost mai mult decât ideală, temperatura de pe traseu și disconfortul termic fiind mai mici decât ceea ce am simțit după ce am trecut linia de finish.

              A venit și ziua concursului și dimineața eram nerăbdător  să ajung în zona de start, trezirea fiind de la ora 06:00, cu suficient timp la dispoziție ca să servesc un mic dejun cu proteine și să descarc toate emoțiile pe care le simțeam în stomac.

               Mă bucur că deja este al doilea concurs din Brașov la care, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a RATBV s.a., se asigură transportul gratuit spre și dinspre zona de începere a concursului, eliminându-se astfel blocarea unor parcări și mai ales poluarea produsă de mașinile personale.

               Am ajuns rapid cu autobuzul în Livada Poștei, de unde am pers pe jos până la zona de start, unde am început să simt energia electrizantă care începea să crească odată cu apropierea orei de start. Era sâmbătă dimineața deci erau mai puțini susținători sau turiști în zonă, așa că sportivii aveau timp și spațiu suficient ca să se salute, să se îmbărbăteze sau să își facă încălzirea.

               Pentru acest concurs am folosit pentru prima dată bețe de alergare pe lângă echipamentul standard pe care îl am de obicei compus din bentița, pantaloni scurți, tricou tehnic, șosete de compresie, Hoka One SpeedGoat4 (teoretic pensionați cu peste 800 km la activ), vesta de alergare Salomon ADV SKIN3 5, 2 bidoane Salomon de 500 ml (v-am spus că fac urât dacă nu am apă), 4 geluri diferite și 1 magneziu, căniță pentru apă (mă bucur că nu se mai folosesc paharele de plastic) și foița de ploaie (obligatorie conform regulamentului).

               M-am încăpățânat să încerc să folosesc aplicația Strava instalată pe ceasul Samsung Gear 3 pentru monitorizarea alergării, deoarece ceasul Polar M430 încă își face treaba însă bateria nu mai ține mai mult de 25-30 km (oare știți să meargă schimbată undeva această baterie?). Am regretat maxim la final, nu am reușit să monitorizez mai deloc alergarea, Strava a dat erori și din păcate după acest concurs nu am toate datele ca să am o idee despre ce trebuie să îmbunătățesc (cred că este un semn că trebuie repetată experiența). 

               Startul a fost dat la ora 08:00, doar pentru proba de maraton, iar urcarea pe serpetine parcă a urmat imediat, cu un ritm de alergare mai scăzut față de start, datorită posibilității mai reduse de a depăși pe cărarea îngustă. De la Șeaua Tâmpei până la băncuțe alergarea a fost destul de alertă, fiind totuși încă primii km ai cursei și un traseu cu mai multă coborâre, ritmul scăzând pe porțiunea de urcare pe albia râului (unde era ceva noroi și pietre care alunecau). Până la culmea Crucurului am alternat alergarea cu mersul alert pentru dozarea efortului, fiind în același timp mereu atent la timpii intermediari obligatorii.

               Am ajuns cu 1 oră mai repede decât anul trecut la km 14, respectiv intersecția culmea Crucurului cu Peștera de Lapte, unde un grup de turiști m-au încurajat cu beriile reci care ne așteptau mai încolo (evident că psihicul meu s-a tot gândit apoi la o bere rece servită la cabana Postăvarul). Mai încolo nu aștepta berea, era doar partea cea mai distractivă a cursei, urcarea verticală până pe Vf. Postăvarul- a fost momentul când am folosit din plin bețele și când am simțit din plin că am mușchi la picioare și la fund (aviz amatorilor care vor fund bombat, recomand această urcare). Odată ajuns pe Vf. Postăvarul, am atins clopoțelul, am făcut o poză pentru soție ca să știe că sunt bine și am început coborârea. Am ajuns rapid și în timpul limită intermediar la Carieră, am servit o gustare, mi-am refăcut rezerva de apă și am reînceput urcarea spre culmea Crucurului. A urmat o nouă coborâre până în Poiana Stehil, mai departe spre Fântânița Dreptății, prin spatele grădinilor din Schei și din nou o ultimă urcare. Am simțit din nou încordarea mușchiilor și km parcurși până am ajuns în Șeaua Tâmpei, de unde după încă o cană de cola am început coborârea pe drumul forestier care înconjoară muntele Tâmpa.

               Odată ajuns pe aleea Tiberiu Brediceanu știam că ce a fost mai greu a trecut și deja mă gândeam la linia de sosire unde mă aștepta familia (cea mai bună motivație din timpul cursei ca să mă determine să uit de crampele musculare și să nu mă opresc). Ultimii 3 km i-am parcurs alături de un concurent din Cluj, motivându-ne reciproc să uităm de durerea mușchilor care ne îmbiau la fiecare pas să ne luăm o pauză.

               Chiar dacă finish-ul a coincis cu timpul când  familia era la baie, organizatorii au fost amabili și mi-au permis să mai repet odată trecerea liniei de final astfel încât Liam, băiatul meu cel mare, care alergase în ultima oră cu toți alergătorii pe porțiunea de final a cursei, să o facă și cu mine și evident, să primească el medalia de finisher (așa sigur prinde gustul de medalii și alergare).

               A fost o cursă solicitantă, care obligatoriu trebuie să aibă în spate antrenamente pentru a rezista și pentru încadrarea în timpii intermediari, dar dacă doriți să vă provocați ca să ieșiți din zona de confort și să vă depășiți limitele, vă recomand să participați la acest maraton- repet, cu antrenamentul de rigoare. Veți avea parte de transpirație din plin, veți simți toți mușchi de la picioare și fund, veți avea parte de super voluntari pe traseu cu super atmosferă, de puncte de hidratare cu de toate și evident un traseu bine semnalizat, cu peisaje ideale pentru alergare (musai să vă bucurați și de natură). Kit-ul de participare și medalia de final vor reprezenta bonusuri care vă vor aminti de experiența Brașov Marathon și de dorința de a reveni la acesta (pain is temporary, gain is forever).

               După ce am terminat cursa am zis că este  ”a one time experience”, însă acum după ce a trecut durerea de mușchi, mă gândesc deja să accept provocarea și anul viitor participând la următoarea ediție.

               Felicitări organizatorilor, super voluntarilor și celor care au sprijinit ediția din acest an a Brașov Marathon.

 Keep on Running!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sărbătorile vin

          Sărbătorile nu mai sunt ce erau odată! este o replică pe care o tot aud zilele astea. Însă sărbătorile sunt aceleași, mai degrabă cred s-a schimbat contextul în care au loc acestea și mai ales s-au schimbat oamenii prezentului.

           Dar să pornim de la ce înseamnă o sărbătoare– conform definiției din DEX ’98, este o zi în care se comemorează sau se sărbătorește un eveniment important. În cazul de față sărbătorile de iarnă înseamnă sezonul de ski, Moș Nicolae, Moș Crăciun, petreceri de revelion, mâncare și băutură (fără număr că doar avem pastile de digestie acum), brazi, luminițe, cumpărături, cadouri și dacă ne aducem aminte, mai este un eveniment cu adevărat important. Evident este vorba de nașterea Domnului care teoretic este principalul eveniment important care merită sărbătorit în luna decembrie.

           Zilele acestea am reflectat puțin la trecut, la ce însemnau aceste sărbători de iarnă pentru bunicii și părinții noștrii, pentru a înțelege că trebuie să fim totuși recunoscători pentru prezent. Pentru bunici, care nu aveau televiziune prin cablu, Internet, Netflix și mall, sărbătorile înseamnau stat acasă (refill fizic/ mai ales că iarna era serioasă, nu ca acum), însemna mâncat din producția recoltată peste an din gospodăria proprie și practic acumularea de rezerve (în limbaj de sală) pentru a avea energie pentru a o lua de la capăt anul următor. Totodată era sezonul când odată cu postul religios (era și atunci în trend dar nu pentru a slăbii), oamenii aveau mai mult timp și de partea sufletească (refill interior), de tradițiile locale, de interacțiunea cu cei din comunitate, de timp cu familia.

            După 1989, lucrurile au mai evoluat, părinții au trecut de la comunism la capitalism și totul s-a schimbat: libertate de exprimare și de mișcare, mâncare la discreție, entertainment televizat la alegere (și nu doar 1 canal), socializare cu prietenii, copii și colinzi, Moș Gerilă transformat în Moș Nicolae, cadouri mai elaborate, încă timp de calitate în familie, smerenie și credință cu ocazia nașterii Domnului.

           Și am ajuns și în timpul prezent, când am ajuns să vorbim despre stresul sărbătorilor: despre alegerea cadourilor potrivite, în timp ce alergăm prin magazine după mâncare deosebită și oferte speciale, despre alegerea ținutelor perfecte pentru diverse petreceri, în timp ce tot felul de emisiuni promovează valori (sau nulități) și reclame care ne bombardează și ajung să distorsioneze total sensul real a conceptului de Crăciun. Adică observ deja la băiatul meu care deși încă mic, este mai interesat de lumini și brăduți, globuri, cadouri și comercial, deși încercăm să-i insuflăm și spiritul religios&sufletesc al Crăciunului, dar pare că toate simțurile lui sunt sub avalanșa neuromarketingului care are ca scop principal să vândă, nu să mântuiască.

           Nu vreau să cad în extrema lui ”ce diferit și ce bine era pe vremuri”, să fac astfel de afirmații ar însemna totuși să nu accept că lumea este într-o continuă mișcare și că transformările din jurul nostru sunt inerente.

           Ce vreau să spun este că vă doresc să aveți ce pune pe masă (fără să exagerați), să pierdeți cât mai puțin timp alergând după cadouri și să petreceți timp minunat alături de cei dragi (mai puțin prin magazine), ascultați/ cântați colinzi, odihniți-vă și încărcați-vă sufletul cu adevăratul spirit al Crăciunului, sărbătorind nașterea lui Cristos.               

Crăciun binecuvântat!

 

 

 

 

 

 

 

Aparențe

Aparențe

            A trecut deja ziua de 1 Decembrie, steagurile naționale au fost puse la păstrare până anul viitor (a și fost ceva vânt mai puternic), mândria și atitudinea ceva mai naționalistă s-au atenuat și am revenit cumva la viața de zi cu zi, în care ne enervează traficul, vremea, politicienii, coronavirusul, etc. Dar, suntem în luna decembrie, când ne dorim să fim mai buni, să ne aducem aminte și de spiritualitate și dacă se poate să mai facem niște fapte bune ca să ne simțim mai bine/ să dăm bine față de alții sau pe social media/ să primim puncte bonus pentru un loc în Rai.

            Nu vreau să mă înțelegeți greșit, nu am nimic împotriva celor care aleg să facă aceste fapte bune de sărbători, dar, cumva parcă multe astfel de fapte bune apar și dispar la fel ca filmul Home Alone fix în preajma Crăciunului, când practic mă simt asaltat vizual și auditiv în mass-media și nu numai, de campanii de strângere de fonduri/ jucării/ alimente/ etc., pentru cei ”care au nevoie” și ”vor să se bucure de sărbatori”. Adică, să înțeleg că doar de sărbători se pot bucura? doar de sărbători putem și noi să renunțăm la niște lucruri pe care probabil oricum le țineam aruncate printr-un șifonier? sau doar atunci putem achiziționa câteva bunuri pentru cei nevoiași?    

            Sunt sigur că cei care vor avea parte de donații se vor bucura și vor aprecia ceea ce primesc, iar aparent, viața lor le va părea ceva mai frumoasă pentru că, vor avea și ei de sărbători, masa îmbelșugată, haine mai bune, jucării. Și astfel pe principiul win-win, cei care primesc vor simți sărbătorile chiar și în stomac, iar cei care le-au oferit, vor simți ceva mai mult și în inimile lor (creier) aceste sărbători.

Și totuși sunt 12 luni într-un an, 365/ 366 ( minus 2/ Paște+Crăciun), o grămadă de zile în care există oameni cărora le-ar prinde bine un fel/ orice fel de ajutor, există cauze care nu au pauză până la sărbători, iar noi chiar putem face fapte bune renunțând la o părticică mică din timpul/ energia/ bogăția noastră, aparent fără să ne afecteze prea mult viața noastră ”normală”. De fapt, orice faptă bună ne va afecta (pozitiv evident) la nivel spiritual, psihologic și neurolingvistic, pentru că bucuria de a ajuta produce chiar și serotonină, cunoscută și ca hormonul fericirii. Ceea ce vreau să spun este că a face fapte bune doar de sărbători este echivalentul mesei îmbelșugate de care se bucură cei mai nevoiași o dată/ de două ori pe  an… există oameni (mici și mari) care cred că doar de Crăciun apar fructele, dulciurile, jucăriile, hainele și încălțările- oare și vouă vi se pare acest fapt o minciună frumoasă (doar) de sărbători?

             Poate sunt eu mai ciudat și mi se pare doar mie că prin acest comportament social  specific sărbătorilor, se întreține de fapt o aparență, care pe termen lung produce mai multe efecte negative decât pozitive, având în vedere că ajungem cumva să ne programăm binele doar ne sărbători, respectiv să condiționăm starea de bine a unor semeni tot în acceași perioadă. Răzleț, în mass-media, mai apare câte un subiect care transcende neuromarketingul sărbătorilor și ajungem să ne oripilăm (pe moment) cum s-a ajuns ca să ”trăim” mai ales comercial sărbătorile, să ne raportăm mai ales la cadourile oferite/ primite în această perioadă, la cât de plin este frigiderul/ la câtă risipă se face. În acel moment, când ne trezim (poate) din beatitudinea mâncării și a cadourilor, ajungem (poate) să constatăm lipsa credinței adevărate (”cum era mai demult”), a faptului că au trecut repede și aceste sărbători, iar binele singular pe care poate l-am făcut să ne producă, paradoxal, mai degrabă îndoială și regrete (doar în subconștient).

             Cum rămâne deci cu acel Carpe Diem, adică  cu acel principiu care ne zice că fiecare zi ar trebui să fie o sărbătoare? și dacă există căi de a amplifica bucuria vieții, de ce să nu profităm!?

             Nu îmi place să particip la campanii de donații în preajma sărbătorilor; cred eu că binele se poate face oricând, preferabil în liniște și constant. Există oameni care construiesc un spital, există fundații care ajută oamenii care au can_cer sau care îi ajută pe cei cu disabilități, există posibilitatea de a face donații lunare și recurente, de a participa direct, de a duce lucruri unor oameni care au nevoie și pe lângă poate treci în fiecare zi. Nu trebuie să aștepți Crăciunul sau Paștele pentru a face bine, iar binele nu se rezumă doar la a oferi mâncare/ lucruri de strictă necesitate în această perioadă.

            Dacă un mic fluture, prin bătăile aripilor poate produce chiar o tornadă (Butterfly effect) gândește-te cum poți tu, zi de zi (sau măcar mai des decât de sărbători), impacta viața celor de lângă tine doar cu o vorbă bună, o mângâiere, o haină, o bucată de pâine…oare cum s-ar simți mintea și inima ta cu atâtea doze zilnice de serotonină?